Ce frumos ar fi ca, atunci când murim, să putem auzi ce spun despre noi cei care au rămas în această lume. Sau cât de bine ar fi să ne spunem cuvinte frumoase între noi, cât timp trăim. Ar fi ideal. Să lăsăm ruşinea, egoismul, răutăţile, invidia şi să ne apreciem mai mult. Să fim deschişi, sinceri şi să ne acordăm timp. În ultimele zile ne-am dat seama cât de mare a fost Mircea Lucescu. Păcat că a trebuit să moară, ca să realizăm asta.
Citește și
“Antrenorul care ducea jucătorii la muzeu”
Îl ştiam un colos al fotbalului românesc, dar poate că nu realizăm că era un “mamut între elefanţi”, cum a scris Gazzetta dello Sport. Mircea Lucescu s-a calificat la Mondial. Pentru că întreaga lume a fotbalului îl plânge şi îl elogiază. “Precursor al fotbalului modern. Un tată pentru toţi”, a spus Maurizio Ganz, fost atacant, la Sky Sports.
În aceste zile au cunoscut o altă faţă a lui Mircea Lucescu şi cei care n-au avut şansa de a fi ghidaţi în viaţă de imensa sa grijă pentru cei din jur. Pentru că Mircea Lucescu nu a fost un simplu antrenor.
“Un vizionar al fotbalului, care ducea jucătorii la muzeu. La fiecare meci în deplasare îşi ducea jucătorii să vadă un monument, un muzeu, o bucată de istorie locală, pe cheltuiala lui”, a amintit aceeaşi Gazzetta dello Sport. Poate că italienii l-au cunoscut mai bine decât noi. “O persoană frumoasă. Simpatic cu ceilalţi şi foarte energic. O persoană curioasă”, a spus Fabio Capello.
Realizaţi ce spun aceşti oameni, străini cu toţii, despre Lucescu?
Aceasta este marea moştenire pe care o lasă Mircea Lucescu. Să lăsăm puţin deoparte trofeele, jucătorii crescuţi sau longevitatea pe banca tehnică. Realizaţi ce spun aceşti oameni, străini cu toţii, despre Lucescu? Poţi să nu fi văzut nici măcar un meci de fotbal, dar să ai în acest om o sursă de inspiraţie. Un antrenor de fotbal care îşi ducea fotbaliştii la teatru şi la muzeu? Un antrenor de fotbal care aprecia arta, poezia, istoria? “Nu pot să vadă doar stadioane şi hoteluri. Dacă te întreabă copilul tău ce ai văzut la Roma, la Paris, ce spui?”, se întreba “Il Luce”, într-un interviu acordat presei italiene. Antrenorul care se transforma în ghid turistic, când făcea aceste “tururi culturale” în deplasările pe care le avea. “Se bucura dacă se căsătoreau de tineri jucătorii, pentru că “un soţ este un om mai matur. A dorit ca jucătorii lui să fie educaţi. Pentru că educaţia creează principii solide”. Astfel de lucruri se vorbesc în ziua înmormântării lui Mircea Lucescu.
O analiză şocantă. Şi nu una tactică
Cât de complexă a fost personalitatea lui “Il Luce” şi sfera sa de preocupări?! Pare că infinită. “Eu merg la teatru tot timpul. Câteodată mă duc în asalt şi văd câte patru spectacole pe săptămână (...)Am văzut la Liverpool o montare a piesei “Scripcarul pe acoperiş”. M-a tulburat prin perfecţiune, prin integrarea organică a muzicii şi a plasticii, prin acuitatea ideii, exprimată printr-un joc original, de o mare spontaneitate”. Sunt vorbele lui Mircea Lucescu, spuse într-un interviu acordat în 1972, publicat în aceste zile pe Facebook de către Ionuţ Sociu, dramaturg şi reporter cultural. Şocantă analiză! Şi nu este una tactică.
Cu ce rămânem moştenire, de la Mircea Lucescu?
A plecat nea Mircea, dar a trezit conştiinţa în mulţi dintre noi. Pentru că moartea lui i-a făcut pe toţi să spună cine a fost cu adevărat. Pentru Lucescu viaţa n-a însemnat doar un teren de fotbal, cum credeau mulţi. Cu ce rămânem moştenire, de la Mircea Lucescu? Trofeele sunt pentru muzee. Ar fi bine să rămânem cu exemplul despre cum se trăieşte frumos. Să luptăm cu ignoranţa şi să învăţăm mereu câte ceva, ca să putem dărui. Pentru că viaţa înseamnă mult mai mult decât meseria noastră sau cercul nostru de apropiaţi. Mircea Lucescu aşa a făcut. Şi cât de mare a fost!
