Editorial Vlad Măcicăşan | Antijocul e frate cu românul











Citește și

Anunţ cutremurător chiar de Crăciun! Gigantul club din Europa şi-a demis antrenorul

Totul este oficial! Primul român adus de Dan Şucu la Genoa! Mutarea spectaculoasă făcută de omul de afaceri: „Este adevărat. Se scrie istorie!”

„E un mare atacant”. Conducerea Rapidului a făcut anunţul despre transferul bombă al lui Mario Balotelli în Giuleşti

Lovitura de proporţii în Spania! Clubul legendar îl deturnează pe Andrei Raţiu din drumul către Barcelona! Fundaşul român, pe urme lui Cristi Chivu

E gata! Rapid a dat lovitura şi a obţinut semnătura jucătorului pe care Marius Şumudică l-a dorit cu inistenţă! Transfer spectaculos reuşit în Giuleşti

“Respingem încă o dată”; “Mai sunt 2 minute”; “Scăpăm şi acum!”; “Nu se poate! Cum să dai 10 minute de prelungiri!?” Ştim pe de rost aceste exclamaţii ale comentatorilor, când bravii noştri forbalişti joacă în Europa. S-au repetat de prea multe ori. Scenariul e acelaşi şi nu contează cine joacă. Naţioanala României, FCSB, CFR… Orice tricou ar purta, jucătorului român pare că îi este predestinată suferinţa. El nu poate mai mult. Când întâlnim orice adversar “mai de Doamne ajută”, ne adunăm în faţa porţii şi Dumnezeu cu milă. Practic, antijocul e frate cu românul. Iar tragerile de timp pare că sunt exersate cu profesori de la Facultatea de Teatru şi Film. Creţu lasă impresia că şi-a pierdut un deget în lupta cu adversarul şi apoi, peste doar un minut, aruncă de la margine fǎrǎ probleme. Miraculos! Poate prinde distribuţia în următorul film al lui Codin Maticiuc.

E povestea clasică. Aşa am făcut egal cu Elveţia, aşa a făcut “performanţă” Dan Petrescu în cupele europene, aşa a bătut Piţurcă naţionala Olandei şi tot aşa a pierdut şi Steaua la Middlesbrough.

Iar în acelaşi stil, brevetat de echipele româneşti când ies în Europa, a câştigat şi FCSB cu PAOK. “Seara magică” a fost în realitate o chinuială continuă şi un ghinion teribil pentru PAOK, care nici ea nu e o echipă atât de mare cum ne-o prezentau aplaudacii familiei Lucescu, de când juniorul e detaşat la Salonic. A avut 27 de ocazii! Nu poţi spune că doar eliminarea lui Olaru a făcut diferenţa. De fapt, poţi spune asta, dar te minţi.

De ce nu putem juca şi noi fotbal? Suntem prea slabi sau avem supunerea şi frica în ADN? De ce marile victorii ale fotbalului românesc pare că sunt furate? De ce, după fiecare mare succes, ne simţim ca şi cum am trecut pe roşu, dar poliţistul se uita în altă parte şi am scǎpat? Parcă nici bucuria nu o putem trăi aşa cum se trăieşte ea cu adevărat. Parcă ne bucurăm puţin ruşinaţi de situaţie şi obosiţi de cât de des ne-a stat inima-n loc la ocaziile adversarului.

Sigur că victoria FCSB-ului este o victorie mare. Este anunţul fotbalului românesc de club că s-a întors în Europa. Contăm. Suntem acolo. Iar FCSB şi Gigi Becali o merită pentru că a investit mai bine şi mai mult decât alţii. Dar victoria de la Salonic pare venită mai mult din rugăciunile călugărilor lui Becali decât din gheata lui Bîrligea.