Ce căută, în esenţă, peste 5 milioane de oameni care au asistat deja, din tribune, la Campionatul Mondial? Dar fiecare telespectator din totalul de 5 miliarde de oameni, câţi se estimează că vor privi meciurile peste tot în lume? Caută să colecţioneze amintiri. Momente ce vor rămâne în memoria tuturor. Clipe ce vor crea legende.
Citește și
Fabrica de amintiri, teleportată din alte vremuri
Iar la actuala Cupă Mondială, fabrica de amintiri s-a numit naţionala Capului Verde. Poveştile de neuitat au venit de acolo. Africanii parcă s-au teleportat din alte timpuri şi au venit cu poveşti de viaţă sau cu imagini pe care lumea nu le va uita. De ce am devenit fanii naţionalei Capului Verde? De ce regretăm parcă faptul că au fost eliminaţi? Poveştile lor ne dau răspunsul.
Oameni simpli, cu meserii ca ale noastre şi reacţii pe care le-am fi avut şi noi
L-aţi văzut pe fundaşul Roberto Lopez. Muncea în bancă şi oferea credite ipotecare, în Dublin, când a fost contactat de selecţionerul naţionalei din Insulele Capului Verde. Şi-a scris în CV, pe LinkedIn, că era şi fotbalist part-time, la Shamrock Rovers. A crezut că primul mesaj era un spam. Nici nu vorbea limba omului care îl contacta. Mama sa era din Capul Verde, dar el este născut în Irlanda.
Aţi văzut reacţia lui Sidny Cabral, după golul fabulos pe care l-a marcat cu Argentina? S-a dus în tribună să-şi ia în braţe prietena, pentru a celebra împreună. Nici nu i-a păsat că putea lua galben sau că toată Planeta aştepta să se reia meciul. Anul trecut, acest fotbalist juca în liga a 3-a din Germania. Să recunoaştem. Este genul de reacţie pe care ar fi avut-o mulţi dintre noi, la un asemenea gol. Sunt oameni simpli cu reacţii de oameni simpli. Cum a fost şi reacţia fiului lui Nuno da Costa, care încerca să-şi consoleze tatăl, când acesta plângea ca un copil.
Poliţistul de pe bancă: “Munca oferă demnitate omului”
Antrenorul “Bubista”? S-a angajat ca poliţist după ce a încheiat cariera de fotbalist. Nu putea trăi din salariul oferit de echipele locale pe care le antrena, în cea mai mică ţară care a trimis vreodată o naţională la un Campionat Mondial de fotbal. Un om care le-a spus jucătorilor că “munca oferă demnitate omului” şi nu banii sau faima şi că “nimic nu este imposibil”. Sunt citate din discursurile sale.
Legendarul Vozinha
Mijlocaşul Ryan Mendes? A lucrat într-un depozit din Olanda. Iar peste toate aceste poveşti se remarcă cea a portarului care a creat o legendă, la acest turneu final. Cine i-ar fi dat vreo şansă lui Vozinha, un portar care a început să câştige bani din fotbal abia la 25 de ani? Care a lucrat ca electrician, ca să-şi poată întreţine familia şi care venea la Cupa Mondială, la 40 de ani, şomer şi fără să aibă cei 15.000 de dolari cu care să-şi împrumute mama, ca aceasta să depună garanţia pentru viza de America. Un personaj de poveste. Astăzi poate fi considerat cel mai bun portar de la Mondial. Cu siguranţă este cel mai iubit jucător. Viaţa i s-a schimbat în mai puţin de o lună.
Mulţumim, “Rechinilor Albaştri”!
Din aceste motive ne-au fermecat băieţii din Insulele Capului Verde. Pentru că noi credeam că aceste poveşti nu mai sunt de actualitate. Că nu mai e loc în fotbalul actual de istorisiri romantice. Dar pe ei i-am văzut mai umani şi ne-am regăsit în poveştile lor. Poveşti ale unor oameni obişnuiţi, cum nu credeam că mai există în fotbal mare de astăzi. Mulţumim, “Rechinilor Albaştri”! Uitasem cum arată bucuria sinceră, într-un fotbal tot mai superficial şi tehnologizat.
