Ultima oră
Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a SuperLigii Feminine pentru a treia oară consecutiv

Farul Constanţa a câştigat titlul de campioană a SuperLigii Feminine pentru a treia oară consecutiv
Favorita lui Jose Mourinho la Cupa Mondială: ”Poate face orice!”

Favorita lui Jose Mourinho la Cupa Mondială: ”Poate face orice!”
VIDEO | Chindia - Corvinul 1-0. Victorie pentru echipa din Târgovişte VIDEO | Chindia - Corvinul 1-0. Victorie pentru echipa din Târgovişte
Marius Şumudică, revenire de senzaţie: ”Îmi doresc foarte mult!”

Marius Şumudică, revenire de senzaţie: ”Îmi doresc foarte mult!”
Iranul îşi confirmă participarea la Cupa Mondială, dar îndeamnă ţările gazdă să ţină seama de ”preocupările” sale

Iranul îşi confirmă participarea la Cupa Mondială, dar îndeamnă ţările gazdă să ţină seama de ”preocupările” sale
Final de play-out în Liga 2! Se cunosc toate cele 4 echipe retrogradate + Cine va disputa barajul de salvare Final de play-out în Liga 2! Se cunosc toate cele 4 echipe retrogradate + Cine va disputa barajul de salvare

Iranul îşi confirmă participarea la Cupa Mondială, dar îndeamnă ţările gazdă să ţină seama de ”preocupările” sale

Fotbal Internațional Publicat astăzi, 15:11
mail-share icon Email

Federaţia Iraniană de Fotbal a afirmat sâmbătă că echipa naţională masculină va participa la Cupa Mondială din 2026, solicitând totodată ca ţările gazdă – Statele Unite, Mexic şi Canada – să accepte condiţiile sale în contextul războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38127/22438422/1/cm.jpg

Această solicitare vine după ce, luna trecută, Canada a refuzat intrarea pe teritoriul său a preşedintelui federaţiei iraniene înaintea Congresului FIFA, din cauza legăturilor acestuia cu Gardienii Revoluţiei Islamice, desemnate drept organizaţie teroristă de către Ottawa în 2024.

Participarea Iranului la turneu, care se va desfăşura în perioada 11 iunie - 19 iulie, este înconjurată de incertitudini de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu la sfârşitul lunii februarie, în urma atacurilor aeriene lansate de Statele Unite şi Israel.

„Vom participa cu siguranţă la Cupa Mondială din 2026, dar ţările gazdă trebuie să ţină seama de preocupările noastre”, a declarat federaţia iraniană pe site-ul său oficial. „Vom participa la turneu, dar fără a renunţa la credinţele, cultura şi convingerile noastre”, a adăugat aceasta, afirmând că „nicio putere externă nu poate priva Iranul de participarea la o competiţie pentru care s-a calificat pe merit”.

10 condiţii pentru participarea la Cupa Mondială

Preşedintele federaţiei, Mehdi Taj, a declarat vineri că Teheranul a stabilit 10 condiţii pentru participarea la eveniment, solicitând garanţii cu privire la tratamentul rezervat ţării.

Aceste condiţii includ acordarea vizelor şi respectarea personalului, a drapelului iranian şi a imnului naţional. Teheranul solicită, de asemenea, un nivel ridicat de securitate în aeroporturi, hoteluri şi pe traseele care duc la stadioanele unde va juca echipa.

Secretarul de stat american Marco Rubio a dat asigurări că fotbaliştii iranieni vor fi bineveniţi, dar a avertizat că Statele Unite ar putea refuza intrarea anumitor membri ai delegaţiei iraniene care au legături cu Gardienii Revoluţiei, clasificate ca organizaţie teroristă de către Washington.

„Toţi jucătorii şi membrii staffului tehnic, în special cei care şi-au efectuat serviciul militar în cadrul Gardienilori Revoluţiei Islamice (...) trebuie să obţină vize fără nicio problemă”, a solicitat preşedintele federaţiei iraniene.

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a reafirmat că Iranul va disputa, conform programului, meciurile sale din cadrul Cupei Mondiale din Statele Unite.

Iranul, care va avea baza la Tucson, în Arizona, va întâlni Noua Zeelandă, Belgia şi Egiptul în grupa G.

mail-share icon Email
viewscnt