Iuliu Mureşan a confirmat o nouă plecare din conducerea lui CFR Cluj. Marius Bilaşco a părăsit după opt ani gruparea din Gruia, cu destinaţia Rapid, unde va ocupa poziţia de director sportiv.
Citește și

Este a doua plecare importantă din conducerea lui CFR Cluj, după cea a lui Răzvan Zamfir care a lăsat în iarnă clubul din Gruia pentru rivalii de la Universitatea Cluj.
”Este adevărat. Chiar azi şi-a rezolvat problemele şi a plecat. A plecat la Rapid, de luni începe treaba. Bogdan Mara rămâne. Mai avem timp să ne gândim, deocamdată, până la vară, putem să aşteptăm şi noi, că nu e nicio problemă, şi ne descurcăm”, a declarat Iuliu Mureşan, pentru digisport.ro.
Schimbări majore în conducerea lui CFR
CFR ar putea apela la portughezul Ricardo Cadu (44 de ani) pentru a-i lua locul lui Bilaşco. Fostul căpitan al lui CFR Cluj a declarat recent că e pregătit pentru o nouă provocare profesională exact pentru postul rămas vacant la CFR. Portughezul a activat recent ca director sportiv la Paços de Ferreira. Şi Deac e pregătit să renunţe la cariera de jucător şi să lucreze pentru club din birouri. N-ar fi exclus ca de la vară Cadu şi Deac, doi oameni ale căror cariere sunt legate în mare măsură de CFR, să-l ajute pe Iuliu Mureşan la clubul din Gruia.
”Dacă vom găsi pe cineva repede, o să vină altcineva. Marius e un băiat foarte bun, îmi pare sincer rău că a plecat. A stat opt ani la CFR, a muncit cu succes, dar din anumite motive şi-a dorit să plece. Şi nu pot să nu las pe cineva să plece când a muncit foarte bine timp de opt ani.
Atunci, ne-am înţeles cu Neluţu Varga şi i-am dat drumul să plece. Şi-a dorit să plece din anumite motive. Îmi pare rău că a plecat, dar o să suplinim lipsa lui.
El chiar a fost legat de CFR. Nu ne ardea de înlocuitor, suntem cu licenţa acum. El a stat şi a muncit umăr la umăr cu mine până aseară. Şi-a luat la revedere şi de luni va merge la Rapid. Îi doresc succes pentru ceea ce face”, a mai transmis Iuliu Mureşan.
