Alexandru Chipciu (37 de ani) se află înaintea sezonului cu numărul 20 din carieră la seniori. Liderul vestiarului Universităţii Cluj a comentat tragerea la sorţi din primul tur preliminar din Europa League, unde ”şepcile roşii” vor da peste Dinamo Kiev.
Citește și

Dacă trece de Dinamo Kiev, ”U” va da în următorul tur peste PAOK Salonic. ”Retrogradarea” în Conference League, în cazul eliminării cu ucrainenii, îi va aduce lui ”U” Cluj un duel cu norvegienii de la Brann.
”Am maşină electrică, iau energie gratis. Glumesc. Mi-am încărcat bateriile. Prima parte a vacanţei a fost un pic mai agitată, după meciul de la Craiova, când te gândeşti ce trebuie, cum trebuia, doar a doua parte a fost OK.
U Cluj s-a mişcat bine la transferuri, aşa sperăm cel puţin, fiindcă la fotbal niciodată nu ştii exact. Avem un lot mai numeros. Anul trecut, n-am plecat din start cu mulţi, nici n-aveam oameni la antrenamente. Sperăm să rămânem echipă bună, cu rezultate bune.
Tragerea la sorţi din cupele europene? Dacă era şi Real Madrid în urnă, cred că picam cu ei.
Dinamo Kiev? I-am prins în Europa League cu FCSB, am jucat şi multe amicale cu ei la Marbella. Cu siguranţă, pleacă favoriţi în meciul cu noi, dar şi noi ne-am ridicat nivelul, cred că vom face o dublă frumoasă cu ucrainenii.
N-aş vrea să-i ridic, să zic că sunt cei mai buni, dar nici să credem că e un duel uşor. Dacă trecem, prindem PAOK, dacă nu, prindem norvegienii, care ne-au pus probleme mereu.
Ne vom vinde scump pielea. Păcat că nu se joacă la Kiev, oraş frumos, cu stadion frumos, asta e situaţia, mergem în Polonia. Bine că suntem aproape, vor veni şi mulţi suporteri ai lui U. Sper să-i ducem la Salonic, la soare, dacă se poate", a comentat Alexandru Chipciu.
”Mă bucur pentru Darius Olaru”
Internaţionalul român a salutat transferul lui Darius Olaru în Belgia, la Union Saint-Gilloise. Şi Chipciu a ajuns la 28 de ani la Anderlecht, vârsta la care s-a transferat şi Olaru în Belgia.
”La 28 de ani, poţi spune că e cam ultimul tren pentru un transfer în Vest. „Mă bucur pentru Darius. Eu stăteam în acel cartier, în care e echipa (Saint Gilloise), atunci era în liga a doua, acum, este echipă puternică. Când mă duceam spre baza lui Anderlecht, treceam mereu pe lângă stadionul echipei. Ştiu că am făcut şi un amical pe vremea când eram la Anderlecht.
Un fost preparator fizic ajunsese la Union St. Gilloise şi mi-a zis: "Hai nu vrei să vii aici?!". "Du-te, bă, de aici, în liga a doua, ai înnebunit!"; i-am replicat. Acum, este o altă echipă, a câştigat şi campionatul.
Darius trebuie să-mi dea şi un tricou, am pe cineva care e mare fan, trebuie să mă ajute cu chestia asta. Mă bucur mult pentru Olaru, i-am zis lui MM (Stoica) de când l-a transferat că va ajunge sus", a comentat Chipciu.
