Mihai Popa (25 de ani) a rămas liber de contract la finalul acestui sezon, după ce în a două jumătate a campionatului a evoluat pentru CFR Cluj.
Citește și

Mihai Popa fusese împrumutat de la Torino până la finalul acestei ediţii, iar acum este în căutarea unui nou angajament. Portarul este dorit în continuare în Gruia şi ar fi dorit şi de Rapid, acolo unde ar colabora din nou cu Daniel Pancu.
Deşi ce Iuliu Mureşan a anunţat că dacă va rămâne în România, el va continua la CFR, se pare că acest scenariu nu se va întâmpla.
Conform jurnalistului Tomasz Wlodarczyk, portarul a ajuns la un acord cu Motor Lublin, echipă care în sezonul trecut a încheiat sezonul pe locul 12 în campionatul Poloniei.
Portarul de bază al echipei era Ivan Brkic (30 de ani), însă croatul va juca începând cu sezonul viitor la Legia Varşovia, astfel că Popa îi va lua locul între buturi.
"Mihai Popa a ajuns la un acord de principiu cu Motor Lublin. Anterior, el se afla în vizorul echipei Wisla", a anunţat sursa citată.
1 milion de euro este cota de piaţă a lui Mihai Popa, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
